Antonio Andrușceac, președinte Alianța România Competentă (ARC): „Nu mă interesează un partid de masă, mă interesează un partid de oameni competenți, curați”

Președintele Alianței România Competentă (ARC), Antonio Andrușceac, a transmis un mesaj ferm privind direcția în care dorește să construiască formațiunea politică, subliniind că accentul cade pe calitate, nu pe cantitate.
Liderul ARC a declarat că nu este interesat de dezvoltarea unui partid de masă, ci de formarea unei structuri politice alcătuite din oameni competenți și integri. „Nu mă interesează un partid de masă, mă interesează un partid de oameni competenți, curați”, a punctat acesta.
În contextul în care mai mulți politicieni din formațiuni precum Partidul Oamenilor Tineri (POT), SOS Romania și Alianta pentru Unirea Romanilor și-au manifestat dorința de a se alătura ARC, Andrușceac a precizat că selecția este una extrem de riguroasă. „Au venit la mine mulți care au plecat din POT, din SOS și din AUR și nu am luat decât doi deputați”, a explicat el.
Președintele ARC a subliniat că nu acceptă în partid persoane care ar putea aduce prejudicii de imagine sau care nu îndeplinesc criterii profesionale și de integritate. „Nu iau oameni care să îmi creeze mai multe probleme de imagine decât să aducă beneficii. Nu iau oameni care nu au o carieră profesională, nu iau oameni care au avut probleme cu legea”, a declarat Andrușceac.
De asemenea, liderul politic a transmis că nu este interesat de atragerea unor figuri publice doar pentru notorietate. „Nu mă interesează politicienii vizibili. Niciun politician nu a fost atât de vizibil în fapte bune”, a spus acesta, sugerând că notorietatea nu este un criteriu suficient pentru a face parte din proiectul său politic.
În schimb, ARC își propune să promoveze oameni noi, inclusiv tineri și profesioniști din diaspora. „Las deschise listele pentru oameni chiar tineri, pentru oameni competenți, ca cei din diaspora, școliți, care au făcut ceva, care s-au realizat”, a afirmat Andrușceac.
Un alt punct important din strategia anunțată de liderul ARC este descentralizarea structurii de partid. Acesta a explicat că filialele vor beneficia de autonomie extinsă. „Se organizează singure, își fac singure alegeri, iar în legătură cu banii nu există decât o cotizație, din care 50% rămân la organizația respectivă, care să se dezvolte, nu ca la alte partide unde toți banii vin la centru”, a mai declarat președintele ARC.
Prin aceste poziționări, Antonio Andrușceac încearcă să contureze imaginea unei formațiuni politice axate pe competență, integritate și descentralizare, în contrast cu practicile tradiționale din politica românească.
@2020leu7



